Control al MEN la IȘJ Ialomița (2017)
Controlul s-a efectuat de către Corpul de control al MEN din cadrul Direcției generale de inspecție și control în perioada 13 martie 2017 - 23 martie 2017 și a vizat activitatea desfășurată începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Raportul în format PDF
poate fi obținut de
aici.
Sinteza raportului
Conducerea IȘJ Ialomița
Nu s-a emis o decizie de delegare de competențe cu caracter general, permanent pentru inspectorului școlar general adjunct, pentru situația în care inspectorul școlar general nu se găsește în inspectorat.
Consiliul de administrație
- Funcționează după un Regulament propriu;
- Are în componență 11 membri dintre care 5 sunt aleși prin vot secret de către Adunarea generală a salariaților inspectoratului;
- Actele de convocare a membrilor consiliului de administrație al IȘJ Ialomița nu cuprind teme, obiective sau subiecte propuse pentru dezbatere în ședințele de lucru și nici propuneri pentru ordinea de zi;
- Raportul constată transparență și deschidere la nivelul conducerii IȘJ
Ialomița:
- hotărârile/deciziile sunt luate în urma votului membrilor consiliului de administrație;
- hotârârile/deciziile sunt prezentate în ședințele cu inspectorii și directorii;
- informațiile de interes public sunt publicate pe pagina de internet.
Consiliile consultative
- A fost constituit Consiliul consultativ al IȘJ Ialomița a cărui activitate
preponderentă este:
- stabilirea criteriilor din fișele de evaluare pentru concursul de acordare a gradațiilor de merit;
- analizarea dosarelor depuse pentru acordarea gradațiilor de merit
- Au fost constituite Consiliile consultative pe discipline care s-au ocupat preponderent de pregătirea olimpiadelor sau a unor concursuri școlare.
Proceduri operaționale
- În anul 2015 s-a constituit Structura de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a implementării și dezvoltării sistemului de control intern/managerial;
- În anul 2016 s-a constituit Comisia de monitorizare;
- În perioada 2015-2016 s-au emis sau modificat un număr de 37 de proceduri;
- Deși Comisia pentru monitorizare stabilise termenul de 10 martie 2017 pentru actualizarea unor proceduri sau pentru elaborarea unora noi, termenul a fost schimbat pentru 30 iunie 2017.
Evaluarea inspectorilor școlari
- Toți cei 22 de inspectori au obținut calificativul “Foarte bine”;
- Calificativele nu au fost supuse aprobării Consiliului de administrație;
- Unele fișe de evaluare nu au completată coloana cu punctaje la rubrica “Evaluare”;
- S-a descoperit o fișă în care numele trecut inițial a fost tăiat și înlocuit cu un altul;
- S-a descoperit o fișă nedatată și nesemnată de titular.
Evaluarea directorilor unităților de învățământ
- S-a făcut pe baza fișei postului și a fișei de evaluare, documente aprobate de Consiliul de administrație în august 2016;
- Fișele de evaluare au fost completate defectuos, deși toate au fost
înregistrate la secretariatul inspectoratului:
- Nicio fișă nu are completată rubrica rezervată calificativului și nu este semnată de inspectorul școlar general sau adjunct;
- Unele fișe nu au trecută perioada evaluării sau punctajul final.
Sesizări și petiții
- La nivelul inspectoratului există o procedură operațională pentru înregistrarea sesizărilor și petițiilor;
- Există o persoană responsabilă cu primirea, înregistrarea și urmărirea soluționării petițiilor;
- S-au găsit înregistrate rapoarte de activitate privind soluționarea petițiilor;
- Toate petițiile au primit o soluție în termenul legal de 30 de zile;
- Există un Registru special audiențe și un Registru pentru note de audiențe.
Activitatea financiar contabilă
Din analiza deconturilor de cheltuieli efectuate de inspectorii școlari au rezultat o serie de neconformități care se pot constitui în prejuduciu adus bugetului de stat. Este vorba de decontarea de două ori a cheltuielilor de transport efectuate cu autoturismul personal, pentru porțiunea de traseu comună unor deplasări care s-au efectuat, în fapt, în aceeași zi, la două unități de învățământ situate pe aceeași rută față de inspectorat.
S-a procedat la verificarea situației inspectorilor școlari care desfășoară activități didactice în regim de plata cu ora la diverse unități de învățământ. S-a urmărit stabilirea modului de recuperare a acestor ore atunci când acestea se suprapun cu programul inspectorului școlar. Scriptic, a rezultat că aceste ore sunt recuperate la inspectorat în aceeași zi.
Achiziții publice
Echipa de control a procedat la verificarea contractului încheiat întrei IȘJ Ialomița și SC Consirom SRL Slobozia având ca obiect reabilitarea sediului inspectoratului. Contractul avea un termen de execuție de 2 luni începând cu 14-10-2016 și o valoare de 409.952,40 lei. S-a constatat că printr-un act adițional durata contractului a fost modificată la 6 luni însă nu în interiorul celor 2 luni ci ulterior, când contractul era deja expirat.
Ordine de serviciu/deplasare
- Controlul a constatat că nu este întocmită o procedură operațională cu privire la emiterea și completarea ordinelor de serviciu sau a ordinelor de deplasare. Un proiect în acest sens s-a elaborat în timpul controlului, la sugestia echipei de control;
- S-au identificat ordine de serviciu care nu aveau semnătura inspectorului general adjunct;
- S-au identificat ordine de serviciu sau deplasare care nu au nici semnătura celui care a dispus activitatea de control și nici semnăturile directorilor unităților de învățământ unde s-a efectuat controlul.